Sunt inspirație,
Sunt zbor,
Sunt frunză de ceai arsă de dor,
Sunt violeta flacără și lacrima ei.

Sunt roua căzută din glezna-ți,
În răsărit de pântecu-ți dospit,
După nopți în care,
Ca iele cu despletite plete,
Dansa-tu-mi-te-ai în lună noua,
Cu ie de flori în foc de culori,
Murmurând incantări
Și invocând dimineți vazute inca nu.

Soare răsare, doru-i încălzește și topește,
Apă curgătoare,
Adapă-mă-n patimi șiroaie.
Foc din ghioc,
Adă-mi-l cu noroc,
Þărână frământată de copite de iele turbate,
Trimite-l de zor
Să cate al meu dor.
Văzduh nevăzut,
Fă-l ibovnic ne-ntrecut.

Mă las invocat și tânjesc.
Sunt eter.
Mă ispiți și inspiri.
Sunt răsuflare, în sânge și-n vintre
Sunt sine-ți, clar și fierbinte.

Nu expira,
Privează-mă-ndelung.
Precum aroma ce trebuie stârnită,
Asmute-mi paradisiace obârșii
Și contopeste-mă-n infinitu-ți.
Vin din nimic. Transmută-mă-n nimic.

Și de-oi veni zefir să-ți suflu-n coame,
Nu mă respinge, ci mă-mbrățișează iară,
E dor să fiu din nou scânteie,
Dintr-o mare universală.