Indrăznesc să te-ntreb de mâine cine sunt dacă florile mor
Și cui voi lăsa mostenire tăcerea acestei iubiri răvășite,
Căror fluturi le voi da mireasma să mi-o poarte în zbor
Spre cetătile de la marginea mării de valuri mereu părăsite ?

Aici pe pamântul acesta arid sunt totuși un om stingher,
Corăbiile se scufundă în porturi si catarge se rup în neștire
Indrăznesc să te-ntreb cât de frumos poate fi un vis efemer
Și cine sunt eu, nestatornică, rătăcită prin această iubire?

Indrăznesc să mai cred că viitorul ne mai este aproape,
Intrebările toate își vor găsi și ele cândva un răspuns
Dece fug uneori corăbiile sau se scufundă în ape
Dece viața aceasta pentru nimeni nu este de-ajuns ?

Doamne, și câte întrebari mai sunt încă în lume,
Și cât de multe încă îndrăznesc să te întreb dacă ai ști!
Unde este cetatea aceea atât de visată de mine
Și unde mai sunt eu ce atâta mă caut, și nu mă mai pot găsi ?
---------------
fabyola
7 ian,.2009