pe sârma de rufe au înghețat ochiurile
împletite două pe față și două pe dos
din bumbac și arămii trupuri adunate
în cei de pe plantații ce-și numărau măruntul
la chenzina mototolită strâns în ciorapul gri
rupt pe degetul cel mare
înghețat…

e pansat subțire restul de ciot rămas
în carnea trupului sângeriu de neputință
așezată la bătrânețe pe tăpșanul tăiat
de coasa ce vine întruchipată într-o umbră
schimonosită tăcere și rânjită
de după colțul unui singur copac
rupt de rădăcina cea mare
înghețat…

picură o ultimă sevă din viața adâncă
amar e gustul frunzelor căzute și uscate
din camera bătrână cu transperante trase
peste pleoapa ferestrei de la dormitor
se vede poarta vecină cu clopotul arămiu
și trupurile mărunte pe plantații
ce adună în coșul de nuiele putrezite
o frunză din bumbacul împletit
pe un fus ca degetul cel mare
cu mâini împreunate spre cerul depărtat
s-a rupt de tot țesătura fuiorului înnegrit
din bumbac… a fost ciorapul
înghețat în nepăsare.