voi, să nu-mi vorbiți de iubire

cad flori uscate cu miros de iasomie
între pereții de minciună zaharisită care curg

senzații moarte, amintiri calde în cearceafuri reci
cu ochii larg închiși numărăm vise din firmituri

catatonic, sub firescul suferinței
zâmbetul ascunde iubirea tăcută de pe un chip inocent

urechile se umplu de vorbe uzate până când încep să țiuie
rămân cioburi din cuvinte

sfârșitul stă pironit ca într-o vitrină cu manechine dezbrăcate
pielea de pe noi se va destrăma și va rămâne doar un schelet gol

versurile dorm între foile îmbibate cu cerneală neagră
pe fundal cântec de nai

somn ușor copile