fluviul roșu traversat o singura dată
o, tatăl meu ,
această uriașă pasăre liberă
fără întoarcere,
la răspântia emoțiilor
îmi face semn, râde ca un nebun,
redevine copil,
deloc grăbit să înainteze
mai departe, tot mai departe…
nu am putut face nimic
și nu am înțeles nimic
din absență.
el râde
văd dinții săi albi si mari,
ochii săi negri
rămân închiși pe veci,
sub pleoape de argint
călătoare.
copilul acesta, tatăl meu,
vine rămâne se duce și vine
de o mie de ori
în norul său roșu ,învelit
în marile batiste albe
ale infinitului -
ploi de semne
pe strada traversieră