Pe plaja pustie a nebuniei
Himerele mortii si ale betiei
Ma cheama pe stanci, s-aud cum se sparg
Imensele valuri ce-aduc vesti din larg…

Si vantu-mi sopteste un cantec de jale
Imi spune ca marea e singura cale,
Spre apa ma-ndreapta, ma poarta in zbor,
mi-arata mormantul si-mi spune sa mor…

inving vraja vietii si plec catre moarte
alerg inspre valuri ce vin de departe,
privesc spre-orizont cu melancolie,
de ce sa traiesc? De ce sa fiu vie?

Sunt mica si-atata de neinsemnata
Sunt stropul de apa din marea-nspumata,
Sunt numai o clipa dintr-un infinit,
Sunt o amintire din tot ce-am iubit…

Saruta-mi stafia,Si umbra mi-ascunde,
Ma pierde in noapte si du-ma oriunde,
Atinge-ma tandru, ramai langa mine,
Si sterge-mi mici lacrimi de durere pline…

Nimica… nimica… asta-I tot ce sunt,
Cu tremor in suflet, ma duc spre mormant,
Ma-nfunda in mare, ma pierd printer morti….
Astept sa-mi deschida ale iadului porti…

Nisipul se scurge pe trupul meu ud,
Cu soapte de taina, ce nu le aud,
Simt ampla aroma a marii nebune,
Ii simt si povestea ce trista si-o spune…

Vibreaza in mine a ei melodie,
Ma trage-nspre ea si spre vesnicie,
Ma-ngroapa in valuri, in neguri ma duce….
Apusul de soare imi devine cruce…