Vor mai fi cuvinte și vor mai fi și zile
În care să mai scriu, în care să mai tac
Și va mai fi nevoia mea de tine ascunsă-n pastile
Despre care încerc să uit și în cuvinte să zac.

Și vor mai fi și ore, vor mai fi secunde
Care să mă jeneze și trupul să-mi julească,
Dar vor rămâne silabele mele prea scunde
Și glasul meu care din beție stă să se trezească.

Nu vor rămâne lacrimi și petele de plâns,
Am să-ți rescriu surâsul și am să-l pun în ramă,
Chiar de o veșnicie în brațe nu te-am strâns
Și degetele-mi de atâta scris în litere se tot destramă..

N-ai să mai vii, n-ai să mai fii, n-ai să mai ții
În brațe cuvintele cu care te-am mângâiat jenat pe umăr,
Dar noi te așteptăm aici, eu și ai noștri silabici copiii
Și săruturile lipsă pe care am uitat să le mai număr.