Un cuptor din pietre afumate,
Poarta din lemn maro închis,
O curte unde cocoși mândri
Se plimbă în noroi,
Un prag unde picioarele se șterg
Pe covorul din funie,
Bătrâna își deschide un drum
În vânt -
Leoaică abătută,
Care ar mușca bucăți
Întinerite de lună
Căzute din senin.
Ochii nu mai privesc spre cer,
Acum o sută de ani
De ziua nunții
Cocoșul a fost sacrificat
Pe pragul casei
Împroșcat de sânge
Să rămână în picioare...
Vara e moartă, casa tace
Paralizată,
Ca o purcea presimțind
Ora sacrificiului
Pe patul de paie.
Această femeie uscată
Nu se plânge
Niciodată,
Mereu amară, aproape
Nebună de altfel,
Uneori isterică,
Se hrănește puțin,
Aplecată pe scăunelul prea scund
Mereu la o parte,
Firimiturile cad
Din mămăliga rece,
Răspândind până la mine
Mesajele codate și împietrite
Ale singurătății