n-aș fi putut să fiu sf. andrei

viața noastră...
poveștile despre călătorii o vor depăși

m-am urcat în trup cu voința navetiștilor –
mințită:
vara
lumea poate să-și vindece rănile cu sare
iarna
numai zăpada ne amintește că am fost buni

chiar și pe calea ferată aș merge pe schiuri

orizontul mi-ar fi prelungire a inimii
nu aș mai sta înaintea cerului ca la barieră
stropind cu apă parbrizul veșnic plin
de insecte strivite

oricât de curați am fi drumul nu se vede
se aud doar bârfele acelora așteptându-și moartea
la poartă
și dacă ai vrut să uiți
un singur an dacă n-ai trecut să-i vezi pentru ei
ești ultimul dintre străini ești
nepomenitul

și vor scuipa mari pietre din gurile știrbe
roți dințate
ce-odinioară învârteau motorul lumii

plimb peste față palma
oi fi visat urât
nimic nu pot conduce stau pe o șa de piatră
și cineva aduce-o găleată îmi zăresc
preț de secunde chipul

și apa mă îmbată