In ziua aceea nu cresteau decat spinii trandafirilor
Sufocandu-le sangele petalelor stacojii…

Pluteam intr-un scranciob langa o moara parasita..
Atingeam norii cu genunchii si parul imi era ancora nisipului…
Am vazut o umbra albastra si ti-am conturat trupul cand te-ai apropiat..
Aveai obrajii subti si parul aspru…iti lasasei un fir apretat..
In obrazul stang…
Mi-ai spus ca ma vezi in oglinda in fiecare dimineata …
Ca ma cunosti dintr-un trecutul incetosat…
Si ne-am pierdut de lume..am uitat de noi..
Ne-am ascuns cheia sufletelor sub presul pleoapelor…
Te-am reflectat pe pantece…m-ai imprimat pe umeri…

Cadeam in multime calcata in picioare..
Si erai in fiecare om…iti transpira indiferenta in taciune…
In ochii tai eram leproasa si imi cadeau gandurile in vene….
Ma ridicai la cer ca un vulture..si ma durea gheara-ti galbuie…
Imi lasasei o rana in obrazul drept…
Si imi curgeau prin ea limba si dintii ca o pasta …
M-ai strigat si m-am intors spre tine…
Erai o statuie de lemn si timpul te schimonosea…
Treceam in fiecare toamna pe langa tine…
Te vizitau ciorile negre si slute langa aceiasi moara pustie
De fiecare data imi luam o umbrela cu mine…
Imi ploua nisipul in crestet…
Si te-as fi scos din tine..ti-as fi impanzit sufletul pe valurile marii..
Insa piciorul tau mi-a macinat dorinta..


Ti-am batut in nas cu degetul…
Suna a tine…
Si a spini…