Cred că trebuia să fiu înger,
dar, la execuție,
mi s-au montat aripile pe dinăuntru,
așa că nu zbor decât în lăuntrul meu.
Într-o bună zi o să mă înbolnăvesc de plămâni
de la curentul pe care-l fac aripile mele.

Sunt obosit –
ziua nu fac decât marșuri forțate între
‚ să am ...’ și
‚ să fiu ...’,
iar noaptea
rătăcesc printre coșmaruri
în loc să zbor printre stele.

Am vrut să evadez,
dar aripile mi s-au prins
într-o plasă.
Am tăiat plasa
cu un clește de neuroni,
am dat să zbor spre slavă
prin spartură,
dar ceva m-a tras în jos.


„Nu mai încerca ...,
ești legat de pamânt prin foame ...,
ești om;
oamenii sunt îngeri cu aripile pe dinăuntru.”