Era o zi din lunga carte a vieții ,
S-au întâlnit și și-au zâmbit ,
Într-o secundă s-au îndrăgostit ,
Cu toate că știau că vor minții .


Au început să se iubescă , să se amăgească ,
Doar soarele și luna erau martorii lor .
Putea să fie cald , să fie soare sau furtună ,
Ei se iubeau , erau tot împreună .


Anii s-au scurs din lunga carte a vieții ,
Și soarele și luna s-au plictisit de ei .
Le-au spus , La Revedere , rămâneți doar voi doi ,
Nu vă iubiți sincer , nu putem sta cu voi .


Au încercat să se împrietenească cu stelele ,
Dar ele erau mândre si nu vorbeau cu ei .
Le-au spus , Voi sunteți tineri și nu știți să iubiți
Și cel mai bine ar fi ca să vă despărțiți .


El le-a urmat sfatul , zicând că-i înțelept ,
A părăsit-o în noapte , plecând în calea sa ,
Fără să întoarcă ochii către iubirea sa
Pe care a mințit-o , știind că nu e drept .


Mai era o zi din lunga carte a vieții ,
El , cel care a mințit demult ,
Zăcea in pat de ramuri , cerând iertare sorții
Dar mai întâi de toate , dorea sărutul dulce al chipului ei blând .


Ea i l-a dat cu drag , ștergându-i lacrima din ochi ,
Privirea-i era tristă , palidă , rugătoare ,
Dorea ca să se stinga ,
Știind c-a fost IERTAT .