Privesc în noapte a mea ultimă țigară
Și văd în ia parcă opusul unei lumânări de ceară
Cu fumul rânced ce se pierde aiurea în seară
Precum un ajutor strigat de-un suflet ce se vrea afară
O vreme i-am spus pas dar de la capăt am luat-o iară
Nu-mi oferă nimic ba chiar din contra încet mă omoară
Dar e ceva legat de ia atât de frumos că mă înfioară
Acel foc acel fum acel scrum
Să vă pot descrie aș vrea dar nu știu cum
Probabil e frică de a nu descriu un alt lucru comun
De ce fumez de ce acum scriu ce in gând spun
Poate ea e prientenul ultim când alții mă văd nebun
Sau poate îmi place să mă mint că sunt boem și bun