Sunt Zeul trist al lumii triste
Și țin destinul vostru-n palmă
Și acum, pentru ultima dată,
Vă rog să nu mai faceți larmă!

Să pot și eu, într-un sfârșit,
Să pot să îmi aud gândirea
Tovarășe, acolo în colț,
Te rog să nu te pierzi cu firea!

Căci cine știe ce minuni
Se ascund în umbra minții mele
Și pe deplin ne-or răsplăti
Momentele mai grele

Se poate ca în capul meu
Sa fie cheia nemuririi
Și-a fericirii tuturor
Și, sigur, porțile iubirii

Dar ce folos că e acolo
Ca-n peștera lui Aladdin
Când zgomotul nu încetează
O clipă cel putin

Și parcă nu ar fi destule,
Mai vine și mă și înțeapă
Cu câte un ac în fesa stângă
Să vadă dacă dă de apă

Căci singur eu mai sunt salvarea
Acestei lumi plină de pete
Și dacă apă nu găsește
O să muriți cu toți de sete