unele cuvinte se clarificau singure înclinând tonurile
spre întrebarea al cărui sens nu avea nicio importanță
îi erau suficiente trecerile de la confirmare la schimbare
păreau altfel și a înțeles posibilitatea adâncirii lor

în jurul lui golul de lumină de întuneric era constant
direcțiile spre care tânjea ca spre un prieten vechi
l-au părăsit treptat sorbindu-i neînțelepciunile-i din urme
nu găsea răspunsuri în conturul aglomerat al prafului
oricât a mers în cercuri din ce în ce mai mari spirale gândea
ea stăruia neclintită cum ar fi fost să fie în același punct inițial?

bănuia că va pierde ceva când târziul avea să se răscoacă
i se spusese că nu va face altceva decât să se întrebe mirat
mai multe gesturi mai multe tonuri mai multe intensități
silabele tărăgănate și pronunțate altfel pregătite pentru masă
așa i se spusese aveau să-i aducă singure răspunsul

mai precis doar întreabă-te insistase cineva definit prin semn
marginea dincolo de care întrebările devin răspunsuri

și credeți că s-a adeverit această teorie absurdă a reluării?

căile mele se încrucișează cu ale celorlalți și toți tac
cuvintele lor nu vor să mă întrebe să-mi îndesească trecerea
e un perimetru suficient de întins de prăfuit de anost
și mă întreb dacă nu cumva sunt dincolo nu-mi răspund încă