cuminte piatra lasă în urmă o lumină
înalț din mine plânsul și tac
uneori cuvintele sunt
doar capcane rotunde

ce neputință de a sparge timpul iar

între două lovituri ale daltei
am rostogolit același pământ
scrânciobul din care tu vedeai
munții clătinându-se
iar eu
abia mă nășteam să rup ziua
de la sânul mamei

înțelege-mă nu ai voie să mori
până când piatra mea
nu va fi înconjurată de o iederă
și îți va spune
aici ai iubit-o

ce noapte de umblet