Stau singur și plâng în palme
Pe un covor de frunze moarte
Îmi amintesc visuri deșarte
Și vremurile mult mai calme

Căci sunt tot mai zbuciumat
Privind frunzele uscate
Văd cum pe neobservate
Viața mea s-a terminat

Și totuși n-am înțeles
Iar lupta mi-e pe sfârșite
Printre frunze vestejite
Încă nu știu ce-am ales

Voi avea aceeași soartă
Și cu ea m-am împăcat
În veșnicul covor uitat
Voi fi și eu o frunză moartă

( octombrie 2004)