cine ar fi știut că drumul de frunze galbene
nu ducea la tine ?!
mi-am luat busola de toamnă târzie,
am agățat-o de speranța din muzica instrumentală,
și hai !
să zburăm !....mi-am zis...
copilă nebună pe căi însorite !
nu-i suflet să fi visat mai tare,
nu-i inimă să fi vibrat pământul mai cu voioșie,
la capăt însă, nu mă aștepta primăvara...
n-am mai găsit decât o umbră a fustei sale
...în timp...am învățat s-o port pe pielea mea malaga
și o duc în ochi de atunci
încă am curajul să o așez pe chipuri de păsări
freziile albe îmi spun mereu: "tu ești iubita mea!"
le cred !
și-mi aștept restul vieții - verde crud,
fredonând

"iubi-Te-voi Doamne".