agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 970 .



Iubirea-jind de animal
poetry [ Visual ]
spațialism poetic

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Tulceanul ]

2009-03-14  | [This text should be read in romana]    | 



Iubirea-jind de animal

Nu pot să spun
ce m-a apucat
să-ți scriu, să știi,
ferit de alții,
cât mai prescurtat:
###################

O, totuși
scriu cu mult pământ
aruncat de labe,
cu greblele mele-ncovoiate
de dinapoi,
scriu labirintic
scriu demonic
scriu spre tine, scriu...
$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$

Sub pielea-mi de cuirasă
venind manșon spre cap
ca niște ochelari de orb
sau ca peliculă urechii dinăuntru,
îți mai aud sunetele-ndemne
până departe sub pământul
scris sub_jug:
&&&&&&&&&&&&&

o, scriu de la ramificațiile
tunelului unui sabat, o,
Ernesto...
scriu prin cilindric trup,
cu blana moale, neagră și la bot,
aproape fără ochi -
printre fisuri ca la mongoli...
(^)(^)(^)(^)(^)(^)(^)(^)(^)(^)(^)

Îți reconstitui viața
prin litere-n sinapse
ce nu se încurcă nici la pietre
când zgârciul din cioc sfredelitor
și-al căngilor ridicate-odată
către-al tău sidefat bot
mă fac să car sus bolovani
ca un Sisif animal
urmând planul de cetate,
o dulcinee, Cârtițoaia mea!
~~%~~%~~%~~%~~%~~%~~%~~%~~%

Nu-i greu să sap prin timp
cu degetele prinse pe pereți
subpământene galerii
+=+=+=+=+=+=+=+=+=+=

Eu, Cârtița mascul,
îl devorez pe fiecare cârtițoi
care, prins în sistemul de canale
fără vreo lumină-n camuflare
săpând circular pentru-al tău palat
și-a scris cu sânge
oasele venind spre tine-n rut!


Scriu tot felul de cadouri -
în camera-alimentară de rezerve
(cărăbușii-ți sunt delicatese)
???:::???:::???:::???:::???:::?

Bătucesc lutul manuscris
cu coapsele de cârtițoi,
ca să vezi puiii cum îi cresc
și că palatul nu-i al orișicui
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
((((((((((((((((((((((((((((((
))))))))))))))))))))))))))))))
*******************************

Îți scriu de câteva luni
poate de ani solari (nu mai știu)...

Ceartă-mă de sunt cam insistent,
dar eu spre tine mă rotesc:
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Iar puiii tăi altă mamă n-au...
Întoarce-te, te rog, să te mai sărut!
`````------`````------`````------`````

P.S. Ori ai ieșit din calde galerii
după vreun hârciog mai iute decât tine
tocmai atunci, în lăuzie
și o vulpe, nevăstuică sau bufniță,
poate chiar dihor sau șarpe
iute te-a răpit -
de n-ai scăpat
morții lor de sus?!
+++++++++++++++++++





.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!