Ochii pândind
la geam
în încercănata memorie…
Se clatină noaptea
ca o leoaică rănită,
gura-i de foc
scuipă vipere.

ÃŽn spatele draperiilor,
răvășiți,
ca două corăbii cu catargele asuprite
în țărm,
de furnici si de greieri,
presărăm cu sare nisipul,
cât să umplem ruina,
din obositele chipuri.

Curge ora din turn.
În oglindă se lasă ziua.
Însingurați
ne privim;
Tinerețea ne-a căzut de pe umeri,
ca o hlamidă
a umbrei...