Ca prin vis
te-auzeam
“mai există iubire”
undeva,
într-o toamnă
ce-am visat-o amândoi,
soare blând lumina
câte-o
vină-n privire,
ruginea frunza-n cer
și cădea
între noi.

Sărutam
tâmpla dreaptă,
și țeseam amintire,
despărțind fără teamă,
restul lumii de noi,
ca prin vis
te-auzeam
“mai există iubire”
undeva,
într-o toamnă
ce-am visat-o amândoi.

Nepereche-împreună
rătăcind cu uimire,
depărtarea
ne-adună
și ne-mparte
la doi,
veșnic tren
cu o gară,
veșnic punct de sosire…
și-o plecare
grăbită
tot mereu
înapoi,

undeva, într-o toamnă
“mai există iubire”