O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin și amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminți
Deșartă sau prea rece, sau clocot de dorinți!
Sub vraja frumuseții, ori dulcea ta zîmbire,
Ascunzi tu suferință, rușine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încîntată,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plîns vreodată?
Ah, ce perverși ai ochii, surîsul nu-i timid
Sub fardul ce sclipește s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare,
Defectele, și-n taină, porniri spre desfrînare!
La tine totul este spoială sau mascat:
Þinuta, vorba, fața și glasul afectat
Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunți cu viu răspăr:
Minciuna pentru tine e unic adevăr!
Fațadă-i tot la tine și prefăcătorie
Și chiar a ta știință e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
Și-ndeosebi să placă!
E vanitatea-ți dragă!
Să placi… pentru aceasta ți-ai da viața-ntreagă,
Þi-ai da averea, pruncii și cinstea, de se cere,
Și totul pentru-o biată [și] ridicolă plăcere!
Cochetăria-ți este virtutea cea suavă.
Ea în femei se naște: în tine, doamnă gravă,
În tine țărăncuță, cu fața-mbujorată,
În tine, curtezană, mereu nerușinată.
Femei! - e viața voastră și singura mîndrie;
Voi sufletul vă-nchideți într-o bijuterie!