nimeni nu părea să fi anticipat
deși toți știam
pe când ne mângâia soarele pe față
iar luna doar o visam
că-ntr-o duminică
după ce va veni mama de la biserică
iar părul lung și îmbibat de vânt
se va dezlipi în cele din urmă de pernă
voi lua prânzul cel de taină

la el va participa și un câine comunitar
ce va lătra de fiecare dată când
vreunul din familie va încerca să zică ceva
și nu din răutate
ci în semn de protesc că nu-l servim și pe el

încolțea ceapa-n ciorbă
eu sorbeam linguri la rând
gânditor la forma de clepsidră
a fumului din centrala de încălzire a vecinului
și cum l-aș putea prinde
mama în naivitatea ei
mă-ntreabă dacă mă gândesc la fete
-i răspund că da
să mă lase-n pace și
să fie mândră că nu-s homosexual

tată dă-mi cheia de la
apartamentul bunicii
și se-chide ușa în urmă
peste fețele lor oarecum mirate
câinele a venit după mine
parcă mai flămând cu balele dornice
să se-nfigă-n vreo bucată
fragedă de carne roșie

și-un frig în dezbrăcătura aia
acoperiți doar de-o lumină galbenă
spălată de perdeaua comunistă
oh ce frumoase forme are
respirația mea
și mă-ntreabă cineva în
naivitatea ei dacă mă gândesc la lună
-i spun că da
să mă lase-n pace
și să fie mândră că nu-s poet