ca un mărăcin ars de dor

lumina caldă-a ochilor tăi
strălucește din tren în zare
când ești în voiajul susținerii de examene
și nu creează disconfort
prin Bărăgan la nicio floare
doar mie unui mărăcin ros
de patima brațelor tale
deoarece și spinii mei regretă
că stau uscați între plante apropiate

am rămas tot numai mădular lemnos
care-mi îngheață noaptea
și-mi ascute ziua în obraji țepii albi-roz
până tu le oferi vești din soare sau vești cu nori
de bucurie sau de necaz când te întorci

aș veni în caz de succes
sau de eventual eșec
spre tine la orice gară ca un ciulin dus de vânt
la braț cu toate florile vecine
sau ți-aș pune inima mea de iubit pe peron
să pășești oricum pe roze
dar mai bine ordonă-mi
să-mi strâng tot focul la piept
spre a incinera suspinul ce ți-l provoc
dacă verbal pielea-ți înțep
precum ariciul care crede
că străpunge și pișcă razele soarelui

chiar dacă deseori te-nțep
mă vrei tot
mereu inventiv
săritor
credincios