Neliniștea tremură-n frică.
Sărut pe o iubire plânsă,
un echilibru ce se strică
Sub o imagine ascunsă.

Tu ești o mirare zidită cu grije,
Ca o dragoste des pândită de ispite,
O floare frumoasă și înaltă pe tije
Zdrobită înainte de vreme-n copite.

Nici o umbră de copac mai falnic,
Nu îți oprește creșterea gingașe,
Doar vuietul furtunii năvalnic
Și apa furtunii ce sapă ogașe.

Aș vrea să fii atât de neatinsă,
Încât fecioară să îți naști pruncul,
Și să rămâi mirarea mea ne-nvinsă
Puternică în floare și-n peduncul.

O bucurie surprinsă de trăire,
O întâlnire după lungi așteptări
Zbatere de moarte și viață, uimire,
Ca aproapele pierdut în depărtări,

Trecutul să-l gândești ca pe o vină,
Din care curge o lume neîmplinită
Cu flacara în micșorare de lumină,
Purtată-n torțe cu mâner de ebonită.

E greu să înțelegi sensul unei vieți
Așa de bizar și fara rost în durere
Ca o râvnită mărire care apoi îți
Aduce trăirea automată, lipsită de părere.

Uneori oamenii-ți sunt aproape străini
Cu o gândire anostă, neverosimilă,
Precum un copac uscat, udat la rădăcini
Spre mirarea celorlalți, pătrunși de silă.

E o trufie izvorâtă din capul unui abulic
Întotdeauna cu neliniști ostile
Care nu se mai ferește în public,
Doar însingurat ingurgitează pastile.

Fericirea creată, moarte din cele albe
Cuprinde și sufletul, de inima tristă,
Îti fură bănuții de aur din salbe
Și totu-i o poveste dintr-o revistă.

Nimicul acestei vieți în desfășurare de forțe,
Încearcă cu timpul, să învingă,
Toamna aceasta cu brumă pe torțe
Și iarna care nu mai poate să ningă

Ploaia și viscolul pătrund în oase,
Ca aerul sub frântele ramuri
Se stinge și focu' de vremuri ploioase,
Nechează și caii sub propriile hamuri.

Lumea se umple mereu de stres,
De neliniști și alte amănunte
Coboară din ceruri o pâclă ades
Care acoperă și vale și munte.

E dezordine pe planetă,
Anotimpurile nu se disting
Dezghețu-l la poluri, scenetă
Și speranțele pe rând se sting.


Mai bine e să fii un nomad
Cu casa pe roți prin lume
Cumperi prezentul cu gustul fad.
N-ai nici țară, n-ai nici nume.


Voi conduceți multe destine,
Plini de josnice argumente,
Se conduc singure mai bine
Cu propriile instrumente

Vă roade un orgoliu monstru,
Când efectul clar de voință
Mai sofisticat ca al vostru,
Obține tot prin nazuință.