Sădind iubirea-n muguri, în flori și-n rădăcină,
Sub scoarțele de paltini și-n unduiosul lan,
Aștept să văd la tine cu cât de mult elan
Reverberează ființa-mi prin trestii de lumină.

Când fața lunii-noată pe valuri de ocean
Și brațele de spume de albe stânci se-anină,
Eu înc-aștept ecouri din partea ta să vină,
Ca să-ngenunchi la ele, dar poate-aștept în van.

Nu-mi îndemna speranța s-alunece sub stâncă,
Sub stalactite-n peșteri cu țurțurii sticloși.
Prin licărirea apei, prin unda ei adâncă,

De-mi concentrez privirea, văd ochii tăi frumoși.
Mă-ntorc în amintire și te mai caut încă,
Să nu repet păcatul acelorași strămoși.