Mă dor pleoapele
de greutatea timpului
ce-mi trece prin pupile
și-mi plânge lacrima
prăfuită, pe obrazul nins
de prea multele clipe
murinde în durere.
Îmi îngheață privirea
sub patina timpului
ce-și revarsă trecerea
peste sufletul meu,
așteptând în gara
efemerelor minute de visare
ce-mi sunt îngăduite…

Îmi întorc, atunci, privirea
în mine
și ea se scurge tăcută,
din ce în ce mai tăcută,
în cupa transparentă
a sufletului meu.

(Rm. Vâlcea, 1993)