Esență

Pe drumul conștiinței, pe aripi cu avânt,
Gandesc la soarta lumii, l-al sorții mele gând,
Ce e purtat cu timpul pe-al mării aspru val,
Căci stă ascuns in mine al vieții ideal.
...........................................

Zidim din praf castele, din stea facem o culme
Și peste toate-acestea sta azi o noua lume.
Pe-al cărților tezaur zâmbind te-așteapt-un nume
Ce nu ti-l dă nici viața și nimeni nu ți-l spune.
Din tot eterul lipsei, din lipsă de eter,
Vorbești in vis cu Dânsul! Ce vrea să fie El?
Ei, asta-i întrebarea ce mistuie un Om,
Ce-l schimba intr-o viață și-l face Supraom!
Purtat de rațiune, de-al stelelor mișcări,
El vede spațiul timpul, ca doua cuvântari.
Cu chii lui cei ageri cuprinde Universul
Și tot ceea ce mișcă i-e astăzi interesul.
Iar spațiul nemurii e totul numai timp,
Căci pe firida lumii stau astăzi și ma plimb.

Pe două mari temeiuri al lumii infinit
Ne poarta azi pe brațe: Nadir si cu Zenit.

Din abisul speranței speram în nemurire
Și din Zenitul vieții ne naștem mântuire;
Căci toți purtam cu slavă pecetea nestemată
A Omului cel liber, purtat de judecată.

Cândva eram nimicul, azi suntem rațiune.
Și-am fost cândva salbatii- azi suntem națiune.

Dar ce a fost atnci, ce rază-ndepărtată
Ne-a luminat sorgintea și-i spunem astăzi Tată?
E-acela care veșnic sub măști universale
Prin creiere alearga și toate-s ale Sale.
..........................................

Nu știm ce e, nu știm de unde vine și ce are;
Nu știm nimic -El stie! E moarte-, i ruinare?
E viață, e scânteie, e abis, e scăpare?
Nu s-a gasit vreun geniu să-i dea o rezolvare.
El este tot, și totuși nu se vede-n lume,
Nu e nimic, și totuși pe mari există spume...
De-ar incăpea întregul în tot nimicul lumii
Și marea de-ar fi astăzi doar rămășița spumii,
Ce-ar însemna o viață în timpul fără margini?
Ar fi un plus cu minus și totuși fără sarcini.
Dar Omul? Acest ecou din văi fără de sunet...
Nu e nimic.. e-adevărat! Visul ce îl punem
La capătul de gânduri, i-al minții paravan:
Trăim o clipă-n lume și-apoi plecăm în van...