Nu sunt eu

Pentru ca marea a ramas
putreda pe alt tarm,
eu neconformata
cu pleoapele-mi limitate la caldura si la verdele clar
al unei insule,
al unei sclipiri,
aceste pene ce-au crescut in mine
nu-mi mai sunt de ajuns.

Si toate castele
plang in mine
-si orasul de hartii decupate-
pentru a fi ce nu vreau
in exilul din mine insami
in aceasta liniste a picioarelor mele
ce se instaleaza in cuibul
altei mari ce ma cauta.

Nu sunt eu cea care se uita
in cerul dezmembrat
impudoarea, obisnuinta
nu sunt eu
cea care inota adormita, fara indoiala
toata apa
fara a gresi vreun picior
sau vreun brat in tacerea
care ma iubea
pana la a sti pe de rost zvacnirile mele
eu pulberile si marcile lor
in zgomot
cu corzile acestor degete ce brodau
fetele de masa fara a sti de despartiri
sau nostalgii.

Acea voce care acum ma sufla
si umbra neclara in taria unui adio
si-apoi imi canta.
A chemat inutil,
in secret fantasmele
pielii pe care au uitat-o.

Si masca

ce cateodata-mi surade cu un ranjet prafuit
cu o strambatura de copila
cu niste ochi indepartati
tintuiti pe plaja care a fost a ei,
in calmul
care cauta prapastiile
pentru a striga in tacere
cu ecoul despaturand
mangaierea dorita;
de un val,
de o urma
in abruptele lespezi ale acestor picioare
care ieri cautau
locul lor de drept intre lucruri
si azi vor sa se impace
cu vechii lor pasi.


Maria Eugenia Caseiro
Traducere: Mirela Vlaica