iubitul meu are umerii luminoși
el întinde mereu o mână spre soare și-l stinge
atunci eu aprind luna deasupra noastră
cu un gest simplu sigur de neimitat
și toți oamenii tac sau dispar
uneori fugim în lume și uităm să ne mai întoarcem
despre noi se spune că avem chei potrivite
pentru toate ușile caselor locuite de alții
că trăim de partea cealaltă a lumii
undeva în pământuri
că suntem închiriați pe termen nelimitat unul altuia
că în definitiv nici nu existăm sau că totul e doar o poveste
despre 2 oameni care nu s-au lăsat cunoscuți sau văzuți niciodată
și nici măcar nu mai au vreo șansă

noaptea inventăm anotimpuri și țări absurde
ziua plecăm la paris acolo ne cumpărăm priviri admirative
pantofi strălucitori mănuși albe portțigarete și pălării violet
seara suntem la veneția într-o gondolă de jucărie sau la salonic mâncând măsline
până în zori construim castele acoperite de versuri-licurici
dimineața scriem poeme pe toate zidurile
trecătorii citesc și pleacă mai departe zâmbind

iubitul meu are o tristețe înaltă și fragedă
ea se revarsă în fluvii pe marile bulevarde ale unor orașe care nu există
umerii lui sunt luminoși rozalbă îi este linia fină a gâtului
din pământuri noi facem mereu semne mult prea ciudate prin ceață

de pe umerii lui eu privesc spre oameni fără de teamă
și oamenii tac sau dispar nu înainte de-a spune despre noi
că de fapt n-am existat niciodată
și nici nu mai avem vreo șansă
închiriați cum suntem pe termen nelimitat unul altuia


ascultă acest text în lectura autoarei