Mi-e dor de glasul tău,
de gândul tău fierbinte,
de ochii tăi însămânțați cu soare...

ÃŽmi vine versul de la Dumnezeu,
poemul tău mă ține minte,
prin ochii tăi înseninați de Mare.

Când sunt al tău
nimic nu mă mai doare-
ajung să stau la masă
cu însuși Dumnezeu!

Îti aud privirea cum mă caută
cu gânduri bune,
pe marea ta învolburată
mă strigi fără de glas-
pe nume...

Pe valurile cu chipuri de talaz,
mă strângi la sânii tăi rotunzi,
-în lapte dulce tu mă scalzi-
privindu-mă prin ochii plânși!

Îmi ești ecou al vieții,
îți sunt ecou în viață...

Prin contopirea noastră
vom renaște împreună
înaripați cu Phoenix-
pasărea Albastră!