nu e sfârșitul lumii e vremea de
acum
membrii unei familii de homeless
s-au refugiat lângă ruinele băii comunale
în câteva rânduri s-au spălat până la brâu la cișmeaua din colț
cu o semidecență tacit acceptată
apoi
a venit cineva de la primărie să rezolve
a tăiat țeava din rădăcini și a plecat

iar eu trebuie să spun ce este de spus
să strecor țipătul prin urechile acului
defileul pe unde fug cei fericiți
dar nu-mi astup decât scorbura pieptului cu palma
să nu se vadă cum ies din mine
ca dintr-o casă străină alungat de oglinzi

și umblu prin orașul acesta spânzurat
să trag de capătul străzii înodate la giratoriu:

îi caut pe cei fără griji
iar dacă tălpile îmi oferă circumstanțe extenuante
le scutur până-n genunchi

la grădina botanică oameni fosforescenți plutitori
plătitori de tva latinizează pe alei polemizând
polenizând inflorescențe de calcar-
vorbesc indescifrabil
cum pantoful pe limba lui cu șiretul

își trimit bilețele de ciudă cu porumbelul din gură
să dizolve tăcerea.