am mușcat pîinea ce părea trup
sîngele curgea printre buze
și mă ștergeam cu șervețelul
să nu mă vadă ochii mirați ai nevăzătorilor
așa percepeam camera(dacă e cameră imensitatea ecoului)
strigam și glasul revenea pe papilele gustative
strănutul ascundea scuipările
lepădate pe degete
de aceea am îngenuncheat și cerul a coborît peste mine
din toată sala eu sînt cobaiul înțelegerii?
da, repet armonic, fără știință, propriile angajamente
ochiul templului plînge
nu a făcut-o de o mie de ani.