ODÃ PÃDURII


Dacă tu nu erai,
astăzi, sufletul meu gol,
ar fi mirosit a nisip încins.
Încă de mic, m-aș fi răcorit în liniștea moartă a morții
și nu aș fi înțeles viața
așa cum mi se dezvăluie ea acum.
Pentru că oxigenul din apă, devenit liber,
ar fi aprins simbolurile ei în orice suflet
în care s-ar fi cuibărit.

Dacă tu nu erai,
pământul ar fi devenit lepros,
carnea lui desprinsă de os s-ar fi dat vântului,
iar trupul gârbovit
ar fi devenit stupid și sterp.

Dacă tu nu erai,
genetica s-ar fi scris în coduri vremelnice
și s-ar fi păstrat în sămânță sterilă
din care astăzi s-ar naște doar tineri bătrâni.

Dacă tu nu erai,
n-am fi cunoscut ce înseamnă iubirea
și nu am fi fost în stare să ne cârpim sufletele
cu sentimente care să ne facă mai buni.
Am fi fost privați de lemnul crucii,
de floarea care dă culoare anotimpului cald,
de poveștile spuse la gura sobei
și de muzele care dau cuvântului glas.
Dacă tu nu erai,
rugăciunile serii s-ar fi stins
înainte de a fi spuse,
iar în liniștea nopții
am fi îngropat Timpul
mai devreme să ne fi scris istoria.

Dacă tu nu erai,
astăzi nici eu nu aș mai fi avut vârstă.