Singurătate

ÃŽmi copii melancolia pe filele albe...
Luna-mi miroase de departe, singurătatea.
Văd ochii tăi, în spuza de stele.
Tac. Sângele-mi dansează în artere nebun.
Tristețea, îmi scutură pleoapele grele de vise
Și îndrăznesc să te chem.

Printre lucruri mărunte, întrezăresc
Infinita tandrețe ce ne-a legat.
Dar acum, singurătatea e umărul pe care-mi culc obrazul.
Și atunci, îmi înfloresc sub pleoape, petale de lacrimi...