agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2094 .



Amiaza lui 23 aprilie
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Bott ]

2009-04-26  | [This text should be read in romana]    | 



Sictirită de minutele orei sărmane
de biciul solar al amiezii
pășește pe corso grăbită
înainte smintita se-aruncă
își pune din mers căștile-n urechi
impasibil ascultă vocile din radiou
și strigătul teraselor goale: La muncă!
în timp ce scrutează cu tăișul privirilor treze
inima de hameleon a metropolei

Intră-apoi într-o braserie
și solicită o ceașcă de cafea tare
(cu o concentrație vădit crescută
de amar negru și aromă braziliană)
și o licoare de culoarea soarelui
pe care să scrie că ar conține
o cantitate suficientă de ingrediente
necesare pentru o viziune optimistă și anume:
zahăr acid citric arome naturale CO2
substanțe uscate-9gr. 74 Kcal/200gr.
termen de valabilitate- 20 de zile însorite
temperatura de păstrare- între 0 și 5 grade Celsius

Îi plătește chelnerului contravaloarea
acestui amestec energizant(8 lei-putere),
se-așează cu sângele meu între palme
la una din mesele roșii de plastic
din colțul stâng al terasei
își dă ochii peste cap și capul pe spate
își pune ochelarii negri pe privirea sa
și-așa întunecată
își smulge pe urmă flegmatic
soarele din febra agoniei
și își aprinde o țigară
de la mănunchiul lui de raze fumegânde
îl face sul într-un târziu
și îl introduce
în recipientul de sticlă
al ochiului său din umbră
consumându-l ca pe-o băutură răcoritoare

-Mai dă-o dracului de cafeluță!
îi strig eu neurasteniei mele de primăvară
în timp ce scrutez
cu tăișul privirilor piezișe
inima de hameleon a metropolei

cu speranțele înghesuite în gândul
la cele 11 bonuri de masă rămase
pentru un cartuș de țigări
și câteva cărți cu poeme

Abia după această ispravă
voi putea spune și eu
cu mâna pe inimă
că ziua a trecut de partea mea
și cu folos pentru umanitate.

La Croco, alături de câțiva prieteni mai vechi
(23.o4.2000)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!