Au trebuit să treacă
patruzeci și șapte de bătăi
ca eu să te pot înțelege
nestatornica mea doamnă
anotimpurile
mi-au implantat
în orbita ochilor
fiecare răsărit și apus
fiecare durere și bucurie
mi-ai bătut de-atâtea ori
în cutia pieptului
trezindu-mă
în liniștile calde ale dimineților
am împărțit așternuturi
în nopțile goale
când tânjeam nebun după dragoste
simțind pulsul
zilelor ce vor urma
prin bucățile mele de carne
mă bucuram ca un copil
când cineva
îi repara jucăria preferată
astăzi
te voi elibera
nestatornica mea doamnă
din corsetul
coastelor mele
te voi scoate la plimbare
în orașul
care mi-a crescut pe umeri
vom hoinări hai-hui
braț la braț
vom plimba zâmbetul
uscat de pe buzele mele
risipând
firimiturile tuturor dorințelor
în aburul unei dimineți cuminți
înmoi pana
în sânge
și îți semnez cele patruzeci și șapte de bătăi
cu numele tău
fidela mea doamnă.