sunt albă
și-am capul albastru
deseori mă bronzez cu capacu’ ntr-o parte
sunt albă pe glezne, pe noapte

cu mâinile lapte pășesc peste voi magnet de cuvinte
pe șira spinării mă trec ochi puhoi


îți abur prin vene alerg și te las

mă lepăd de alb
din tine cerșesc
dispar, m-arcuiesc


grăbit, înjurând dai buzna în lume
întorci oameni pe dos să îi scuturi de-un nume

dar mut e pământul…

târziu te întorci de la tavernă
ești sleit împlânți cornu-n pernă
pe firul somnului îmbătrânești
dai din picioare cazi din pat te trezești

ai nevoie cred de o țigară Afară

mereu ești urmărit de ghinion
tu poetul embrion