aș vrea să prind fulgerul într-o sticlă

să-l port sub braț ca pe un teanc de schițe în creion
pe fiecare ar rămâne o singură inflorescență

și uneori trecătorilor să le citesc destinul din palma conturată pe coli
apoi să mă refugiez în grădina de medici
pe umărul stâng al lui michelangelo
undeva în fundal ghirlandaio
măsurând viitorul cu un gram de lumină

m-aș bucura nespus dar povara ar fi mare pentru mine
să ating carrara ca pe un sân de femeie
uneori când nu e nimeni
mă întind câteva ceasuri pe varul nestins al hârtiei
nu dorm doar cercetez uși închise
și-mi ascut mâinile în loc de condeie din cărbune
le rotesc până au gheare și sap în marmură morminte de îngeri

în ele întunericul are atâta lumină
până și dumnezeu le privește cu ochii închiși