răstoarnă/ dezlănțuie foetusul neconceput
podurile dintre degete se rup/ cărțile se cutremură/ ies din epidermă
sângele pleacă din vene pe ușa din dos
descărcări electrice în cuvinte
minți pierdute la cazino/ moartea este amânată ca un tren personal
în gara basarab nu mai sunt câini/ sunt un fel de zeități anormale
la Eridu aș fi putut vorbi cu omul-pește/ mi-ar fi spus ce păcat de tine
iubito că solzii tăi nu sunt de natură osoasă/ ai fi coborât cu mine
în miezul unei portocale/ muștele zboară eliptic
cerșetorii merg cu spatele fericiți
scriu de la dreapta la stânga/ mă întorc în picătura de somn prenatală
nu mă cunoști îndeajuns/ de ce ți-aș spune acum secretele
poemului meu de astăzi/ coboară velele/ farul e aproape
senzația de animal coprofag
e ca și cum m-ai lega de un copac/ aș deveni temnița lui
s-ar refugia în mine/ cu tot cu păsări
printre grilaje i-aș spune/ nu-ți uita pardesiul/ azi plouă
construim un altfel de turn babel/ fără balustradă
unde limbile pământului sunt verzi
dar cea mai adevărată poezie este un peron cu două personaje
și mucuri de țigară/ privesc un cărăbuș plecând fără întârziere
mă aștept să fiți impresionați/ de nuferii galbeni
sună telefonul/ același sms
simt bine/ nu-mi amintesc de iarnă
mormăi simple presupuneri
un târg de provincie unde se vinde lapte proaspăt
culeg păpădie roasă de molii/ nu-mi folosește la vopsit părul
ce sete/ tu supraveghezi cântecul șerpilor/ pe autostradă
o filosofie zdrențuită/ avidă de limbile ceasului înoată contagios
trebuie să învăț să stau pe bordură/ cerul e coclit
miroase-a mătasea broaștei/ din piept sare un delfin
corabia trece pe sâni/ plante miraculoase descarcă
în rada portului heruvim
cel mai mult îmi place să întorc capul în sala de teatru
să văd chipurile spectatorilor retrase postdiluvian
număr oamenii care mai sunt în tine
curăț pielea de dragoni/ șirul zilelor l-am pierdut
voi continua/ dosul palmei nu s-a alterat