Asculți blues?
te-ntreb, așa, fără s-aștept un răspuns.

Firește că nu, mai ales c-ai trăit
în acest oraș atât de frumos și ascuns.

Și nu te-ai trezit niciodată
dimineața mahmură
și neacordată,
fără bani în buzunar
și c-o chitară
înegrită de fum lângă tine.
N-ai avut zile în șir
în care să fredonezi aceeași melodie
ca un zumzet de albine,
c-un semiton mai sus decat se știe
c-ar trebui să fie.
Să fumezi țigările una după alta,
să bei burbon dulce-acrișor
până când mintea ta
se-acordează de-odată
și-ușor-ușor
să-ncepi să vorbești
în pentatonica lui La minor.

Tu ești prea delicată,
și-oricât ți-aș explica
tu n-ai să-nțelegi niciodată
de ce Robert Johnson,
iubind într-atât muzica,
și căutând îndelung acel ton
perfect,
și-a vândut sufletul!

Tu mă privești curioasă
când îți vorbesc de Mississippi și Chicago.
Fumezi țigarile tale “slim”,
și-amândoi știm
că pentru tine acelea-s doar niște cuvinte “mișto”,
cum zici tu.

Ai ochii aceea mari și-ntrebători.
Așa-i că-ți vorbesc în zadar?
Spune-mi c-ai auzit
de Eric Clapton măcar…

“My home is in the Delta,
I’m walking with no shoes…”

Zi-mi sincer,
așa-i că n-asculți blues?