camera este gata să mă aducă pe lume

în întuneric îmi închipui că sunt un fetus
ce respiră prin crăpătura ferestrei
spatele meu a devenit un răboj
pentru greșelile lor scrijelite pe geam
trupul cerne larma străzii

când voi ieși pe ușă năclăit de vise
simțind cordonul ombilical
precum sforile unui zmeu uitat pe cer
trecătorii mă vor bate pe spate
pielea veche aș lepăda-o precum șerpii
să o găsească măturătorii în pragul zilei