noaptea de octombrie coboară
cu toți îngerii peste umerii calzi ai bibliotecilor
apăsând umbra lemnului de fag
forțând-o să scoată un țipăt de teamă
să geamă în urechea surdomutului
ce plânge peste mormântul îngust al balerinei
numai tu te afli în interiorul creierului meu
cum înflorește în tine obsesia zborului
precum pasărea ce-și dezgroapă aripile
risipind spre cer amurgul cu generozitate
voi încerca să-mi aduc aminte de noaptea aceea de octombrie
ca pe o îngăduință
ca pe un anotimp cu ferestre deschise spre port
prin care trec corăbii cu nume neștiute
când răsar aburii fierbinți ai pădurilor descărnate
târâte spre goliciunea de porțelan a mâinilor
noaptea de octombrie – pajiștea blândă a ochilor tăi