Vezi tu...

sunt cromagnonul timpurilor noastre
de când sufletul nu-mi mai tremură îmi ies cele mai izbutite desene
două sute de secole iar săgeata a rămas aceeași
înfiptă în pereții Altamirei ca să te supună

n-am o singură poză cu tine
nu ți-ai irosit fotonii pe unul ca mine
așa că sunt nevoit să te recompun în cerneala Parker-ului
cuvânt cu cuvânt, te adun după două decenii

glaciațiunea noastră a săpat răni adânci în inima care te creionează
uneori îmi iese un mulaj cu forme fertile, africane
alteori uit că i-ai făcut unuia un copil și iese doar o linie în căutare de noi puncte

mâine o să te găsească arheologii și o să te dateze
ce frumoasă gazelă, priviți, câtă artă
eu o să-mi strig anonimatul lăsându-te nesemnată


Vezi tu...

sunt cromagnonul timpurilor noastre
pot să ne caute și la starea civilă
vor da doar de tine