sunt momente când le spun lucrurilor pe nume
nu cu oarecare stângăcie
mi-e teamă să le strig să nu tulbur sufletul lucrurilor
mai ales în fața părinților mi-e teamă
care oricum n-ar înțelege nimic
înconjurat de calmul lucrurilor
noaptea sub privirile îngrozite ale langustei
la ora când secundele sunt digerate de stomacul clepsidrei
afară se auzeau vocile unor femei tinere
ce se întorceau de la schimbul doi
bârfindu-l în șoaptă pe dumnezeul măslinilor
“ca un cap răcoros de șarpe”
chiar și în acest poem sunt momente
când le spun lucrurilor pe nume
nu cu oarecare teamă la vederea microorganismului care face dragoste
cu toate obiectele din casă
inclusiv cu revistele erotice ale fratelui și nudul de porțelan
cadou la nunta surorii de anul trecut
îngerii mei dezhidratați mușcând cu sete din anotimpuri secetoase
cu buzele crăpate adulmecând o intravenoasă
sunt momente când le spun lucrurilor pe nume
-obiectele indiferente în centrul acestei cavități unde suspină cuvintele
ca niște plămâni de cauciuc-
nici plictiseala ca o nevertebrată nu-mi mai lasă dreptul
de ai plictisi și pe alții cu vizitele mele nocturne
-transfuzii de cerneală în umbra cuvintelor ca o disimulare a stărilor-
la ora târzie când microbuzelor li se aplicau garouri pentru
staționarea hemoragiei