Începe a umbla udă
Prin noian de vreme eludă.

Și-ncepi deodată a urla
A jeli, și a-nfunda
Sunetul nopții cea dintâi.
Tu, singur alergi pierdut,

Și vocea liniștii dentâi
Alung-o acum, în graiul mut.

Soarele asfințește în cer,
Visul îl dăruiesc în eter.