Bătrâne, de la o vreme tristețea mă ține în bas
Și-s adus de spate vrăjitorește,
Dar de-o votcă mă pot apleca până la tine, derbedeule,
Îți zisăi, mă, că mă îndrept către Spre,
Îți zisăi că mi-au căzut dințoșii dinți și că nu mă mai salută copacul gică,
Cel cu care eram odată frați de nervură...
Mi s-a făcut târziu, bătrâne, și mă latră orbul găinii, nu al stelelor,
Plus că nu mai am succes la femei, la zeițele cu sânii filosofi,
Nici măcar Dora nu mai vrea să mă asculte,
De la o vreme și-a astupat urechile cu dopuri de Cotnari să nu-mi mai audă gura poetă,
De aceea mă îndrept către Spre
O fi mai bine acolo, o fi mai de bun simÈ›...
Și-s adus de spate vrăjitorește, dar de-o votcă, de-o votcă mă mai pot apleca
Până la tine mă, derbedeule și mucosule
(…)

Dar nu de asta îți scriu, lasă-mă pe mine,
Eii, ia spune-mi, cum e cu fata aia, păi ce, eu n-am văzut cum o privești?
Îți zic eu mă, derbedeule, trage-o de sfârcuri cât încă se mai gandește la tine...
Că apoi... apoi e prea târziu.

Bătrâne, de la o vreme tristețea mă ține în bas
Dar de toate astea mă doare în cenușă, ca să zicem așa.