Citesc opere scrise toate
pline de lacrimi si regrete
si se incept cu te iubesc
si se sfarsec...
Ca nu te uit ...
Mai mult nu vreau s-aud...
Si altele cele din care mai marunte...
Iar eu stau acum pe malul marii infuriate
O mare-a indraznetilor de carte
Cu cifre multe si cu cuvinte ingenunchiate
si-astept intelepciune frate...
Lasa condeiul tau stricat de vremurile scurse
Pe obrajii petrecerilor mute
Paraseste-ti bolta ta de veacuri amurtita si de prostie
Coboara pana la noi in maretie
Si striveste a dorurilor sterpe vise...
Nu sta de sus si pierde albe timpuri cu prea multa meditatie
Au ramas pustii si holdele si jeamurile vietii...
Se pierde Lumea si nu numai Lumea
Se pierd
Poetii...
Si daca se pierd poeziile de licarire oarba
Si de nevoi se v-a distrama si propriu zis
Si de uimire
Si v-or dispare
focare, care ne ilumineaza tara ca sa fie...
Lasati sa piearda opere apuse de glorie
Trufasa...
Nu ramaneti
In fasa...
Asa vorbise ieri cu mine o poezie
Nascuta de
Poetul Nostru
Marele Iubitul a Tuturor Popoarelor
Al Nostru
Eminescu!!!