Am auzit ades povești
C-o fată dintr-o șatră,
Din vechi legende țigănești
O splendidă mulatră.

Fără părinți, era orfană,
Creștea pe lângă cai
Precum o mândră amazoană,
Purta flori albe strai.

Avea prieten falnic cal,
Un roib cu coama-n vânt,
Pornea în goană ca un val
Doar la al ei cuvânt.

Ca o nălucă ea trecea
De negură ascunsă,
Doar steaua calului lucea
În noaptea nepătrunsă.

Tot alergând necontenit,
Mânați de-a ei visare,
Din raza lunii s-a ivit,
ÃŽn drumul lor o floare.

Murgul se-agită, e speriat
Și fata cade-n rouă,
Floarea în prinț s-a întrupat,
Pe cer e lună nouă.

Prințul se-apleacă, e vrăjit
De fata ce-a visat,
Și-n zborul calului zorit,
O duce la palat.

Povestea lor va dăinui
În palme și ghioc.
Cât timp țiganii s-or iubi
În noapte, lângă foc!