într-o cameră îmbâcsită de lucruri
de scaune desfundate, lațe deșirate pe trepte
un televizor dezmembrat prin care se văd intestine și praf
un maldăr de ziare, reviste și hârtii cu notițe străine
luate din containere verzi, ruginite
și-ntr-o parte cenușa udă, pereți ne-zidiți
cu mirosul de jeg ce pătrunde până în cea mai firavă fisură
prin atriul acesta vânăt, el
trage cu o sfoară de cerul, de-o grindă cu pupile de fată,
cu irisul retras pe sub sclere
e rece și bate cu mâinile strânse
dintr-o parte în alta
tot ce atinge tresare
nimic nu-l ține legat, dar el trage
ca de-un cordon, negând tot ce-l separă
obrajii's puhavi, limba scoasă
și nu văd fisura aia prin care
încearcă să iasă
din uterul ce-și dizolvă pereții
(caii aleargă pe scară,
în jur vecinii strâng rândurile,
iar pe podea lumânarea
își picură ceara)